Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

duminică, 2 decembrie 2012

Recenzie: Ariana Franklin - Maestră în arta morții


Un roman pe care mi l-am luat la preț redus în vară de la Bookland, un roman căruia până acum o lună și ceva nu i-am dat atenție pentru că aveam alte cărți mai tentante în vizor.
Se pare că am greșit ignorând-o, deoarece s-a dovedit un excelent roman istoric – mister medieval în stilul lui Bernard Knight. Documentându-mă puțin am aflat că Maestră în arta morții e primul volum dintr-o serie de patru, apărut la Nemira în 2008 în traducerea Marinei Radu. Celelalte trei nu sunt încă traduse în română dar iată titlurile originale, așa cum sunt menționate pe goodreads:
-          The Serpent’s Tale
-          Grave Good
-          A Murderous Procession

Într-un plin ev mediu, într-o epocă în care puterea bisericii devenea tot mai mare și distrugea tot mai multe vieți odată cu distrugerea medicinei naturiste și a leacurile tradiționale și punea mereu stavile în fața științei, Ariana Franklin ne aduce în prim plan o femeie medic și nu un simplu medic ci un anatomo-patalog.
În timpul domniei lui Henric al II-lea, în Anglia, evreii, cei care contribuiau enorm la visteria coroanei sunt acuzați de uciderea crudă și nemiloasă a unor copii. Cu siguranță acest lucru nu este adevărat dar nevinovăția lor nu poate fi dovedită decât de niște experți străini care se pun ei înșiși în pericol de a fi nimiciți de biserică și de populația instigată la revoltă de către cler.
Adelia Aguilar, pe numele ei întreg Vesuvia Adelia Rachel Ortese Aguilar, împreună cu Simon din Neapole și cu Mansur sunt trimiși de către regele Siciliei să revolve misterul crimelor, la cererea lui Henric.
Cei trei vor întâlni în calea lor numeroase piedici și vor trebui să se ascundă sau să mintă pentru a scăpa și pentru a-și îndeplini misiunea, aceea de a afla cine aplică torturi oribile unor bieți copilași.
După o întreagă aventură palpitantă prin castelul, mănăstirile și drumurile întunecate din Cambridge-ul anului 1170, Adelia își găsește marea iubire, pierde un prieten drag și atrage atenția ucigașului asupra ei.
În cele din urmă misterul este dezlegat, iar ucigașul descoperit, doar că Adelia nu are martori, nu are dovezi, iar tribunalul e format din clerici înguști la minte care prin câteva vorbe o transformă dintr-un anchetator, în vinovat.
Dacă Adelia va scăpa cu bine asta nu vă pot spune, dar cu siguranță va fi nevoie să lecturez și celelalte volume.

Lecturi plăcute zi de zi! 

3 comentarii:

  1. Parerea mea e ca ar trebui sa precizezi putin despre actiunea romanului cand faci recenzii, macar putin, ca sa stim daca ne apucam de el sau nu :) Titlul e interesant.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum am vazut, fraiera de mine, citeam de pe mobil :) Imi place atat de mult, m-a facut sa ma gandesc la filmul 'Priest', nu stiu de ce. Mi-ar placea sa pot pune mana pe carte dupa ce termin actuala. Ma bucur cand citesc despre carti pe care nu le cunosc, astfel pot sa tin pasul cu noile aparitii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă bucur că ți-a atras atenția cartea pe care am citit-o. De obicei nu numesc recenzie postarea în care nu dau detalii despre conținutul romanului, găsesc altă variantă.
    Mi se par fascinante romanele acestea ce combină istoria - atmosfera medievală - cu misterul și crima și cred că au într-adevăr priză la public.
    Cât despre achiziție, ea poate fi cumpărată de pe Nemira, Elefant, Libris sau Book City; pentru oricare din aceste librării online vă recomand să dați click pe bannerele din dreapta.
    Citiți cu spor!

    RăspundețiȘtergere

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...