.jpg)
Acum
aproape un an de zile puneam pe blog recenzia cărții „Sanctus” primul volum din
Trilogia Sancti, de Simon Toyne, britanicul care a făcut senzație cu
thriller-ul său religios în stil Dan Brown. Ei bine, mie nu mi-a plăcut
niciodată comparația cu Dan Brown; din punctual meu de vedere romanele lui
Brown și ale lui Toyne nu se pot compara.
Tot
în 2012, dar în toamnă, se lansa la Gaudeamus, în prezența autorului însuși
„Cheia” volumul doi al trilogiei Sancti. Resursele financiare nu mi-au permis
să ajung acolo pentru al întâlni pe autor, dar prin bunăvoința Ghandei am și eu
un volum semnat de autor. Detaliile în articolul ăsta.
În
cele din urmă, în 2 ianuarie am deschis volumul și am pătruns în lumea pe care
o descrie Toyne. Volumul doi reia acțiunea exact de acolo unde a lăsat-o
primul. Liv a fost scoasă pe brațe și nu-și mai amintește nimic după explozia
din Citadelă. Ea se află internată într-un spital din Ruina, alături de ceilalți
supraviețuitori, Kathryn Mann și călugării Sancti. Gabriel Mann se află în
arestul poliției.
Începutul
are un ritm normal, cu capitole scurte totuși, așa cum autorul ne-a obișnuit.
Pe măsură ce acțiunea capătă amploare și noi personaje iau parte la ea, ritmul
devine tot mai alert determinând și o accelerare a pulsului cititorului.
Țesătura de intrigi comploturi se extinde dincolo de Ruina și e comandată chiar
de la Vatican. Din nou, moartea pândește personajele principale, pentru a le
împiedica să ducă misiunea la bun sfârșit și să salveze lumea.
Cum
adică să salveze lumea, în primul volum nu era vorba de așa ceva? Nu, dar
îndeplinirea primei profeții mala, duce la o a doua a cărei neîndeplinire va
aduce Apocalipsa. Cataclismele naturale și molimele s-au abătut déjà asupra
pământului și mai cu seamă asupra Ruinei.
Acțiunea
deși are ca punct principal Ruina are ramuri ce se extind până în America, sau
mai aproape, până în Irak. Irakul fiind și locul înfruntării din finalul
volumului.
Vor
avea loc răsturnări de situație, cum unui thriller îi șade bine, iar unele personaje
vor fi scoase din scenă, iar altele introduse.
Dacă
primul volum l-aș fi putut citi ca pe un roman de sine stătător și aș fi putut să mă împac
cu finalul, în cel de-al doilea, sfârșitul dramatic lasă o mulțime de întrebări
la care TREBUIE să ni se răspundă în ultimul volum al trilogiei.
Ca
să nu mă perpelesc singur în așteptarea continuării, vă recomand și vouă să
citiți „Cheia”.
Lectură
plăcută!
Linkuri de achiziție:
Am citit şi articolul despre primul volum. Chiar şi atunci mă gândisem să caut cartea pentru că părea interesantă şi antrenantă. Acum, cu cel de-al doulea articol chiar sper să reuşesc să le citesc. Nici mie nu-mi plac comparaţiile cu Dan Brown şi cred că dacă cineva mi-ar recomanda în acest fel cartea nu aş citi-o. N-am reuşit să fiu foarte încântată de Codul lui Da Vinci. Poate şi din cauză că citisem "Stântul Graal şi sângele lui Iisus" de Baigent, Leigh şi Lincoln (3 autori). Această carte, bazată pe documente şi care nu este ficţiune sau roman, este cea pe care a folosit-o Dan Brown pentru ideea urmaşului lui Iisus. Dar uite unde am ajuns de la recenzia cărţii tale. Mi-o trec pe listă. Probabil că nu voi începe până nu va apărea şi ultimul volum.
RăspundețiȘtergereSingurul lucru în comun cu romanele lui Brown (cele din seria Robert Langdom, nu celelalte) e biserica. Cărțile lui Toyne au însă legătură cu mitul facerii, cu Eva și cu Edenul.
Ștergere„Sângele sfânt și Sfântul Graal” (cred că așa sună exact titlul) scrisă de respectivul trio o am și eu în bibliotecă. Mama a citit-o fiindcă ea e pasionată de subiect și a citit cam tot ce a apărut pe tema asta. Dar le voi citi și eu cândva.
Pentru ultimul volum nu vei avea de așteptat extrem de mult, deoarece anul acesta va apărea. Nu știu dacă și traducerea lui va fi gata la timp pt Gaudeamus, sau dacă autorul va veni pentru a treia oară în România, dar să sperăm.
Mersi de vizită și spor la citit!