Recenzie: Kami Garcia & Margaret Stohl - A 16-a lună

„Orice carte e o biblie și oriunde se află o biblie înseamnă că e și casa Domnului nostru”

A 16-a lună, cu titlul original „Beatiful Creatures” mi-a atras atenția din două surse, așa că nu am putut să o ignor și m-am văzut nevoit să o citesc, lucru pe care nu-l regret, pentru că e una dintre cele mai bune romane young adult fantasy (a nu se înțelege că e o mare operă). Și știți de ce? Pentru că nu e cu vampiri.

Povestea scrisă de cele două autoare îl are în centru pe Ethan, personaj-narator, adolescent, orfan de mamă și aproape orfan de tată, fiindcă de la moartea soției sale nu a mai ieșit din biroul său decât arareori și atunci noaptea.

Datele cărții: publicată la Rao în 2011 în traducerea lui Shauki Al-Gareeb.

Ce e așa special la Ethan? Mai nimic, doar faptul că s-a îndrăgostit de  o tânără frumoasă cu părul negru și ochi verzi, dar pe care nu a văzut-o în realitate deloc, doar în visele sale. În cele din urmă va apărea și în realitate, fiind fata cea nouă din școală care conduce un dric și e nepoata excentricului Macon Ravenwood, pe care lumea nu l-a mai văzut ieșind din casă încă dinaintea nașterii lui Ethan.

Lucrurile încep să se complice când întreaga comunitate, obsedată de războiul de secesiune, se raliază împotriva Lenei, iar singurul ei sprijin e Ethan. Doar că Lena mai ascunde un secret, un secret ce o poate distruge atât pe ea cât și pe cei din jur, mai ales pe Ethan. Și totul se va lămuri pe 11 februarie, când Lena va implini 16 ani.

Presimt că v-am pus pe jar, atunci vă mai spun că Macon Ravenwood e mai mult decât ciudat, iar casa sa mi-a amintit de familiarul Hogwarts, la o scară ceva mai mică totuși. În plus mai există o poveste de dragoste în trecut, care se împletește cu cea din prezent și a cărui echivalent din prezent poate avea alt curs decât cel tragic din trecut.

Și „A 16-a lună” mai are ceva special, Ethan citește, Lena citește și scrie poezie, informații prețioase se pot găsi în biblioteca Casterilor, iar referințele literare se întâlnesc tot la două-trei pagini. Ăsta da, exemplu dat tinerilor. Cred că partea asta cu cititul mi-a stârnit așa multă plăcere cu privire la carte.

Cât despre citatul cu care am deschis articolul, mă face să cred că încă mai e posibil să ridicăm cultura pe același piedestal cu religia, pentru că din punctul meu de vedere, cultura merită să fie acolo.

Dacă vreți să vedeți filmul, citiți cartea înainte. Lectură plăcută!