Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

joi, 14 februarie 2013

Recenzie: Mary Jo Putney - Dansul Pasiunii


„Dansul Pasiunii” este unul din romanele lui Mary Jo Putney apărut în colecția Cărți Romantice a editurii Lira; care nu este altceva decât un imprint al Grupului Editorial Litera. Cărți Romantice este colecția apărută împreună cu Libertatea pentru femei, de unde puteți deduce că e o colecție adresată publicului feminin. Și atunci de ce am citit-o? Din două motive, pentru că am primit-o cadou de la o foarte bună prietenă și pentru că vreau să cunosc gusturile și preferințele feminine, ceea ce le face plăcere, și ceea ce își doresc într-o relație, ori în pat.  

Încălcând canoanele și prejudecățile am lecturat „Dansul Pasiunii” un roman istorico-romantic excelent. În esență este vorba despre povestea lui Lucien Fairchild conte de Strathmore, agent secret al Imperiului Britanic care se înfiltrează în Clubul Diavolilor, sub numele de Lucifer, pentru a descoperi spionul lui Napoleon în Marea Britanie; dar este și povestea lui Kathryn Jane Travers, o lady rămasă fără avere și titlu nobiliar din cauza datoriilor tatălui ei. Dar Kathryn, Kit, are un scop secret care o aduce în permanență în preajma Diavolilor și inevitabil în preajma lui Lucien. Nu e greu de ghicit că după câteva întâlniri între cei doi, în contexte care mai de care mai amuzante, incitante și mai periculoase, se aprinde o scânteie, pe care fiecare vrea să o stingă și nu vor reuși decât să stârnească o adevărată vâlvătaie.
Deși povestea de iubire din Dansul Pasiunii este ușor de dedus de către cititor, ea este condimentată ,pentru complexitate, cu câteva scene amoroase frumos descrise și care nu dau în vulgaritate și obscenitate. Iar ca să nu fie doar atât, autoarea mai adaugă puțin mister și puțină parapsihologie în povestea lui Kit definitivând construcția laborioasă a unui roman plăcut, sentimental și relaxant.
Una peste alta, chiar dacă e un roman adresat publicului feminin, mie mi s-a părut interesant de lecturat. E un text ușor, relaxant și distractiv. 

Dragi cititori și cititoare vă recomand această lectură plăcută! 

3 comentarii:

  1. Sorin, mă simt insultată. Nu așa cunoști femeile, citind cărți romantice ce par asemănătoare celor scrise de Danielle Steel.

    Știu că nu ai vrut asta, dar ai fost misogin. Rău. Plus că scenele de sex din cărțile de genul sunt total nerealiste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ai de ce să te simți insultată, nu am avut vreo intenție să insult, nici să fiu misogin - nu știu ce te-a făcut să crezi așa ceva.
      De acord, nu așa se cunosc femeile. Poate nu m-am exprimat bine, voiam să văd de ce anume pot fi atrase femeile la aceste cărți, iar dacă acele lucruri sunt realizabile sau sunt simple fantezii. Pentru mine a constituit o provocare lectura acestei cărți.

      Probabil că scenele de sex din cărțile de genul sunt nerealiste. Cele din asta nu au ieșit cu nimic din tipare.

      Ștergere
  2. am citit si eu aceasta carte si mi s-a parut frumusica nu deosebita.Eu citesc asfel de carti pentru ca se citesc repede , sunt foarte obosita si vreau ceva usor. Unele sunt mai frumoase altele mai putin . Citesc cam orice in afara de carti Sf .

    RăspundețiȘtergere

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...