Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

vineri, 12 iulie 2013

Recenzie: Carol Birch - Menajeria lui Jamrach

             Pe Strada Ficțiunii Contemporan dacă te plimbi poți da peste romanul lui Carol Birch, scriitoare britanică nominalizată în 2003 la Booker Prize.
„Menajeria lui Jamrach” ne poartă în Londra anului 1857 când erau la mare căutare animalele exotice. Jaffy Brown, unul dintre numeroșii copii care trăiau în perioada aceea pe străzile rău famate ale Londrei și care-și ducea traiul prin mizeria orașului, nimerește în drumul său pentru un comision, drept în calea unui tigru bengalez. Cum nu este familiarizat cu o astfel e felină și o consideră o pisică mai mare înaintează spre tigru cu intenția de a-l mângâia pe nas. După ce atinge nasul moale al tigrului nu-și mai amintește mare lucru dar scapă teafăr din întâlnirea cu tigrul și în plus domnul Jamrach îi oferă o slujbă în cadrul menajeriei sale.

Acolo îl întâlnește pe Tim care-i va deveni cel mai bun prieten și pe sora geamănă a acestuia, Ishbel de care se va îndrăgosti iremediabil. Câțiva ani mai târziu, Tim se îmbarcă pe o balenieră alături de Dan Rymer unul dintre furnizorii de animale exotice pentru menajeria domnului Jamrach, iar Jaff, acum în vârstă de 15 ani îl urmează în ceea ce va deveni aventura vieții sale. Pe lângă scopul principal, cel de vânare a balenelor, baleniera Lysander trebuie să aducă și un dragon. Da, un dragon, ați citit bine. Dan, Tim și Jaff sunt principalii oameni trimiși pe urmele dragonului dar se vor folosi și de membri ai echipajului pentru capturarea dragonului. Deși autoarea nu dă prea multe detalii, bănuiesc că e vorba de dragonii de Komodo, niște șopârle gigantice. Odată cu capturarea unui exemplar încep să apară problemele, iar marinarii superstițioși consideră că au adus „piaza rea” pe vas.
Ultimele o sută de pagini ale romanului descriu drama echipajului balenierei Lysander aflat în două bărci de salvare, în derivă, cu provizii puține și cu perspectiva canibalismului tot mai apropiată.
Romanul lui Carol Birch a fost uluitor și răscolitor de-a dreptul, drama finală umbrind orice urme de veselie din începutul cărții. Ceea ce mi s-a părut puțin ciudat a fost faptul că am lecturat o carte de aventuri scrisă de o autoare, când eu eram obișnuit ca astfel de romane să iasă din mâinile unor domni scriitori celebri pentru așa ceva. Una peste alta a fost un roman excelent care ce mi-a scormonit insistent prin adâncurile sufletului.

Această recenzie este parte din campania „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii” de la editura ALL. Vă aștept întrebările și comentariile.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...