Recenzie: Julian Sanchez - Glasul Morților

Titlu original: “La voz de los muertos”

Traducere din limba spaniolă: Mariana Piroteală

Editura: ALLFA

Număr pagini: 415

An apariție: 2014

Romanul lui Sanchez, nu se încadrează în clasicele romane polițiste care le întâlnim la tot pasul. În primul rând diferă prin schimbarea spontană și nesemnalizată a naratorului. Aproape fiecare personaj fiind și povestitor. Astfel, cartea se joacă cu mintea cititorului, făcându-l mai atent la lectură.

Recenzie: David Ebershoff - Daneza

David Ebershoff, fost profesor universitar la New York University și la Princeton și în prezent profesor la Columbia și editor șef la editura Random House, public în 2000 primul său roman, Daneza. 

Cartea este tradusă și publicată în 2015 la editura Rao și a fost de asemenea ecranizată în același an avându-I pe Alicia Vikander și Eddie Redmayne în rolurile principale.

Daneza este povestea cuplului Greta și Einar Wegener, cuplu care trece printr-o perioadă plină de schimbări atunci când Einar decide să o lase pe Lili Elba să iasă la suprafață, devenind astfel primul bărbat transformat cu succes în femeie, pe cale chirurgicală. Abordarea pe care o are autorul asupra acestui subiect este una extraordinară, acesta reușind să trateze un subiect mai mult decât dificil fără a aluneca în vulgaritate, grotesc sau intoleranță. Deși există scene intime cu conținut sexual, acestea nu sunt construite pe acel tipar al scenelor de sex puse doar pentru a crește vânzările romanului, din contră acestea se constituie în niște elemente esențiale în înțelegerea contextului personal și familial pentru ca cititorii să empatizeze cât mai mult cu schimbările și frământările prin care trec personajele.

FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR”

Scriitorii, criticii și istoricii literari ALEXANDRA MEDARU și OLIVIU CRÂZNIC vă invită în data de 17 decembrie (sâmbătă), ora 15.00, la evenimentul cultural intitulat FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR”, pentru a afla evoluția literaturii fantastice și a vorbi despre capodoperele imaginarului: Epopeea lui Ghilgameș, Iliada, Cântecul lui Roland, Moartea regelui Arthur, Tristan și Isolda, Macbeth, Conan Barbarul, Stăpânul inelelor, Urzeala tronurilor și multe altele.

Evenimentul va avea loc la următoarea adresă: Epic Bar, Strada Colței 50, în cadrul CRUXMAS FAIR & PARTY, organizat de Crux Publishing & Epic Bar.

Intrarea liberă!

Recenzie: Guillaume Musso - Maine

Titlu original: Demain

Traducerea: Liliana Urian

Editura: ALLFA

Colecția: Strada Ficțiunii Bestseller

Număr pagini: 336

        Acțiunea romanului gravitează în jurul filosofului, Matthew Shapiro care predă la Harvard și a Emmei Lovenstein care ocupă postul de somelier adjunct la un restaurant din New York. Inițial două personaje care duc o viață normală.

Zguduit de accidentul soției sale, Matthew rămâne stors de dorința de a trăi. Singurul motiv pentru care nu își pune capăt vieții este fetița lor de 4 ani, Emily. Existența lui ia o întorsură neașteptată în momentul în care achiziționează de la un târg de vechituri un laptop. Descoperind niște poze în acesta, o contactează pe vechea proprietară.

Recenzie: Silviu Gherman - Hartiile masculului

Science fantasy românesc? De ce nu? Ei bine cam asta a fost atitudinea cu care am pus mâna pe cartea lui Gherman, iar atitudinea asta a funcționat până la final. Imaginați-vă un univers distopic, unde femelele sunt specia superioară, perfecte și nemuritoare iar celelalte specii inferioare sunt create și programate genetic să le slujească. Celelalte specii fiind masculii, croacele, fuscubrahii, burbacii și coloscatoidele și cum presimt că vă pierd dacă voi continua cu termenii aceștia specifici, voi trece la a vorbi despre acțiunea propriu-zisă.

Recenzie: George RR Martin - Furtună pe Windheaven

În așteptarea celui de-al șaselea volum din AsoIaF, îi mai fac câte o vizită lui Martin, lecturând câte un alt roman de al său. De data aceasta Furtună pe Windheaven, roman pe care l-a scris în 1981 împreună cu Lisa Tuttle.

La o primă privire am crezut că Furtună pe Windheaven e un roman SF, însă pe măsură ce am înaintat cu lectura îl consider mai degrabă un steampunk fantasy, însă nu e deloc ușor de a-l încadra. Romanul are elemente SF și space opera împletite pe un schelet science fantasy destul de solid.

Tema centrală a romanului este zborul, sau mai bine zis dorința oamenilor de a zbura precum păsările. Ei bine, pe Windheaven acest lucru este nu doar posibil ci și necesar, deoarece planeta este acoperită în mare parte de un ocean, iar uscatul este fragmentat în numeroase insule. Între aceste insule cea mai rapidă cale de comunicare o reprezintă zburătorii; mesageri înaripați care străbat distanțe imense folosindu-se de forța brațelor pentru a pune aripile în mișcare, precum și de curenții de aer. Însă nu toată lumea poate zbura, nu toți au acest privilegiu, deoarece numărul aripilor este unul limitat, iar secretul confecționării lor este unul demult pierdut.

Recenzie: Liza Karan - Amalia

Vă spun de la bun început că îmi place ideea de la baza romanului, aceea a unui cuplu inter-etnic. Ce nu îmi place însă e modul în care povestea a fost construită pe această idée interesantă. Dar să încep cu începutul.

O avem pe Amalia, din a cărei perspectivă sunt narate întâmplările și care trece prin toate aventurile celor 230 de pagini. Însă chiar din prima pagină am dat peste un clișeu ce îl auzim la mai toate rubricile meteo „toamna își intra în drepturi‟. Dar să zicem că poate fi scuzat, că are o justificare, asta până câteva pagini mai târziu când descopăr două replici ale aceluiași personaj cu liniuțele de dialog aferente, care vin una după alta. O astfel de construcție nu prea își are rostul. De ce ai pune o altă linie de dialog pentru ceva ce spune același personaj? Să o iertăm totuși și pe asta, e evident că i-a scăpat corectorului, ca vreo zece alte greșeli (majoritatea de punctuație), care au scăpat tuturor celor prin mâinile cărora a trecut cartea.

Recenzie: Cecelia Ahern - Cadoul

Îmi era dor să citesc ceva de Cecelia, deoarece cărțile ei ca și ale lui Sparks, nu sunt doar romane de dragoste ci și romane care te fac să meditezi asupra deciziilor pe care le faci zilnic.

După primele capitole citite, se instalează un sentiment de plictiseală și ai tendința să abandonezi lectura fiindcă te așteaptă o groază de alte cărți care merită citite și nu are rost să piezi vremea cu ceva ce nu îți place. Însă, te gândești un pic la personaj, ce vrea să transmită autoarea prin el? De ce îi construiește un trai așa banal?

Lou Suffern, un om de afaceri, soț, tată a doi copii, nu-și dorește decât să încheie cât mai multe contracte și să fie promovat în funcție. Nu-l afectează nici faptul că nu-și pune amprenta asupra educației propriilor copii. Își tratează soția cu atata indiferență, încât eu nu înțeleg ce rost mai are să stea cu el. De același tratament au parte și părinții lui, dar și sora și fratele său. Pentru el, evenimentele familiale, sărbătorile nu reprezintă nimic.

Mini-recenzie: Alan Bennett - Alteta sa cititoare

O poveste de numai 158 de pagini despre lectură, despre plăcerea de a citit și entuziasmul de a păși într-o altă lume. Alteța Sa  cititoare este o carte care se citește rapid, deoarece e efervescentă, amuzantă și simplă. Nu se dorește a fi un roman plin de mesaje subliminale ori teme profunde de gândire, ci e o poveste despre plăcerea nevinovată a reginei Marii Britanii de a citi și despre modul în care ea jonglează cu atribuțiile pe care le are pentru a dedica cât mai mult timp lecturii.

Totul în cepe când Regina descoperă biblioteca ambulantă din fața palatului, în care intră și din care împrumută o carte doar pentru a fi politicoasă. Volumul ales se dovedește a fi o carte nu tocmai accesibilă. Când o returnează se vede din nou nevoită să împrumute o carte, însă această alegere îi va insufla dragostea de lectură și de aici încolo devine o cititoare împătimită. Ați zice că nu e mare lucru, până la urmă e regina Regatului Unit deci poate face ce dorește, însă situația nu stă chiar așa. Regina începe să își facă treburile doar din inerție și fără interes, pune întrebări incomode în timpul întrunirilor politice (întrebări despre cărți desigur), dă teme de citit miniștrilor săi, face schimburi de cărți cu slujitorii, călătorește cu un geamantan de cărți după ea și citește pe ascuns. Toate acestea duc la o singură concluzie, o intervenție rapidă și sigură este necesară. Se încearcă diferite variante și tertipuri însă multe dintre ele nu au efect, căci deh, Regina nu ar mai fi fost regină dacă putea fi manipulată atât de ușor. 

În cele din urmă Regina face încă un pas și anume, dorește să treacă de la statutul de cititor la cel de scriitor, iar pentru asta însăși poziția pe care se află îi stă în cale.

„ Cărțile sunt minunate, nu-i așa?”

De vreți o lectură amuzantă și satirică totodată, volumul lui Alan Bennett e ceea ce căutați, și este disponibil pentru achiziție aici (prin elefant. ro) sau aici (prin libris.ro). 

Recenzie: Andy Weir - Martianul

Mda, știu, postez recenzia asta cu mult timp după ce toată nebunia și tot entuziasmul legat de cartea asta s-a spulberat déjà. Dar pe de o parte mi-am dorit să fie așa, să nu citesc cartea doar pentru că e în trend, căci doar astfel pot ieși de sub influența zecilor de articole și recenzii din blogosfera românească, pe care le vizualizez aproape zilnic, și care m-ar fi făcut să văd romanul ăsta prin prisma lor. Pe de altă parte nu a apărut un moment mai bun de a lectura cartea datorită unei lungi ”to do list”.

Până acum cred că până și cei care nu au citit cartea și nici nu au văzut filmul tot știu despre ce e vorba în Marțianul lui Andy Weir. Pe scurt: echipajul lui Ares 3 a ajuns pe Marte unde pe perioada a două luni trebuie să exploreze planeta, să adune mostre, să facă cercetări. Din cauza unei furtuni puternice misiunea este abandonată după numai câteva zile, iar din cei șase membri ai echipajului doar cinci supraviețuiesc și se află pe lungul drum de întoarcere spre Terra. 

Recenzie: Monica Ramirez - Identitati secrete

După ce primul volum Asasin la feminin ne-a făcut introducere în lumea serviciilor secrete și totodată introducerea în opera Monicăi Ramirez, cel de-al doilea volum continuă povestea Alinei și a lui Alex la scurtă perioadă după primul. Nu doar povestea de iubire dintre Alina Marinescu și Alex Therein este continuată ci și povestea misiunilor lor, precum și aceea agenției Elite.

Universul în care se desfășoară acțiunile din seria Alina Marinesc devine mai bogat, mai multe detalii sunt adaugate și parcă pe măsură ce citești poți „vedea” mai clar cum stau treburile, care sunt raporturile dintre agenți și cum sunt misiunile pregătite și duse la îndeplinire. Cu siguranță există mai multă acțiune în volumul ăsta și e un lucru binevenit cel puțin din perspectiva mea.

Recenzie: Brandon Sanderson - Calea Regilor vol 1

Cu opera lui Brandon Sanderson am mai făcut cunoștință. Am citit Elantris cu ceva vreme în urmă așa că știam la ce să mă aștept când m-am apucat de Calea Regilor. Am pătruns în lumea creată de Sanderson după ani întregi de cercetări și pot afirmă că e atât de complexă încât e imposibil de a o înțelege în totalitate de la prima lectură a primului volum. Aceeași problemă am întâmpinat-o și când am lecturat Cântecde Gheață și Foc ori Roata Timpului, așa că m-am oprit din a-mi face griji, după câteva pagini lecturate. 

O altă problemă, una minoră aș zice, poate fi numărul mare de cuvinte pe care autorul le-a creat și care au dat numeroase bătăi de cap traducătorului, dar Ana Veronica Mircea le-a dat de cap și ne-a oferit accesul spre ținutul Rosharului unde se pot găsi numeroase creaturi fantastice: spreni, chuli, ryshadium ori plante care se ascund de pericole sau demoni ai furtunilor. Și asta nu e tot, există numeroase obiecte magice precum cristalsăbiile ori cristalarmurile, animmozii sau fabrialele și toate acestea ar trebui să contribuie la existența unei lumi pașnice și prospere. Numai că, nu e chiar așa, ținutul e în război. Se putea un medieval fantasy fără război? Nu prea cred.

Rec: Anna Vary - Ultima vrajitoare din Transilvania

Textul ce urmează nu are pretenția de a fi numit recenzie.

Deși nu citesc atât de des cărți scrise de autori români precum mi-aș dori, din când în când mai îmi trec prin mână și prin fața ochilor de cititor avid și cărți românești. Iar ele sunt de foarte multe ori cărți excelent scrise și cu niște povești la fel de captivante precum cele extreme de populare din afară.

De această dată voi vorbi puțin despre Ultima vrăjitoare din Transilvania, romanul Annei Vary (sau după cum toată lumea știe déjà, al Cristinei Nemerovski) Urmând rețeta unui young adult tipic, romanul stă în tiparele lui, însă nu s-a ridicat la așteptările mele. Probabil acestea au fost greșit plasate chiar de la bun început.

Recenzie: John Kennedy Toole - Conjuratia imbecililor

Romanul lui Toole a devenit deja un clasic al literaturii comice și a câștigat multă notorietate și datorită faptului că autorul s-a sinucis pe când avea 32 de ani. Volumul însă a câștigat și un premiu Pulitzer în 1981 ceea ce nu e tocmai de neglijat chiar dacă a fost oferit postum. Ceea ce veți observa cu siguranță e faptul că destul de multe elemente din viața autorului sunt transferate și în carte asupra personajului principal dar nu voi dezvălui misterul, vă las pe voi să vă faceți conexiunile.

Lecturi de anul trecut

De ceva vreme am lăsat-o mai moale cu blogul, călătoriile în străinătate și munca în sectorul ONG și-au spus cuvântul în ceea ce privește timpul meu liber pentru a posta pe blog. Și cu cititul am lăsat-o ceva mai moale, însă nu de tot. Tocmai de aceea vă prezint în acest articol toate cărțile citite în 2015 dar cărora nu le-am dedicat articole pe blog.

John Green – Sub aceeași stea

Am citit acest volum în engleză, împrumutat de la prietenul și atunci colegul meu de cameră, Prem. Țin să îi mulțumesc cu această ocazie: Thank you very much for lending me your book, for sharing with me the pleasure of discovering the story hidden in its pages.

Cred că toată lumea a auzit despre fenomenul care a fost “The fault in our stars” de isteriile produse și de valul aprecieri pe care l-a primit. Povestea tragică a celor doi adolescenți m-a impresionat, trebuie să admit. John a făcut o treabă bună creând acest roman. Nu o să vă dau detalii despre poveste, doar voi menționa că povestea în sine m-a făcut să meditez mai mult la faptul că fericirea e ceea ce ar trebui să căutăm în viață. V-o recomand.

Mara Volkers – Mireasa magului (ed. Rao)

Romanul de față rescrie povestea din “Frumoasa și bestia” dându-i  însă ceva valențe apocaliptice. Și ca să înțelegeți ce vreau să zic situația stă cam așa: dacă magistrul Alban nu reușește să își recapete înfățișarea și puterile, ca să poată lupta împotriva răului atunci așa cum vă așeptați dragi cititori pământul va intra sub dominația Răului absolut.  Este aceasta o motivație suficientă pentru a afla povestea Giselei și ce o determină să se mărite cu un monstru? Dacă da atunci nu mai așteptați și începeți lectura romanului Mireasa Magului.

Garth Nix – Lirael (ed. Rao)

Acesta este cel de-al doilea roman din seria Vechiul Regat a cărui fir narativ continuă să ne plimbă prin tărâmul magic al Vechiului Regat. Aflăm mai multe detalii și totodată s-ar putea să și avem mai multe întrebări. Cert e că Lirael reușește să intre în bucluc și să iște o groază de situații care ne vor tine antrenați în poveste. Dar mai multe veți afla dacă lecturați Lirael.

Sam Christer – Moștenirea Stonehenge (ed. Litera)

Romanul lui Christer e numai bun dacă vreți ceva ușor și antrenant, ceva care să vă țină lipiți de pagini dar și să vă aducă suspans și puțin mister. E o combinație reușită chiar dacă nu extrem de complex ori foarte profundă.

John Steinbeck – Perla (ed. Rao)

Am devenit fan al lui Steinbeck odată ce am am lecturat La rasarit de eden. Nuvela asta însă are ceva aparte și ca să înțelegeți la ce mă refer menționez faptul că reușește să introducă cititorul într-o profunzime specifică romanelor și totuși reușește să acapareze nu prea mult timp. Așa cum titlul menționează în cele 96 de pagini ale nuvelei e vorba de o perlă, una extraordinar de mare pe care o găsește Kino. Doar că de îndată ce o deține se pare că aceasta se transformă într-o piază rea.

David Brin – Poștasul (ed. Paladin)

Deși e un roman SF postapocaliptic destul de apreciat, nu știu de ce dar pe mine nu m-a prea dat pe spate. Poate să fi fost acțiunea care nu decurgea pe cât de repede aș fi dorit, poate nestatornicia personajului principal – pe care aș fi vrut să îl văd că face ceva, că se implică că devine liderul unei comunități – poate sunt de vină așteptările mele care nu au coincis cu ceea ce David Brin mi-a oferit în paginile romanului Poștașul. Dar aș vrea și voi să îl citiți să îmi spuneți ce părere vă faceți. 

Nu e o promisiune dar sper ca in 2016 sa dedic mai mult timp blogului si cititului.