Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

sâmbătă, 5 martie 2016

Recenzie: Monica Ramirez - Identitati secrete


După ce primul volum Asasin la feminin ne-a făcut introducere în lumea serviciilor secrete și totodată introducerea în opera Monicăi Ramirez, cel de-al doilea volum continuă povestea Alinei și a lui Alex la scurtă perioadă după primul. Nu doar povestea de iubire dintre Alina Marinescu și Alex Therein este continuată ci și povestea misiunilor lor, precum și aceea agenției Elite.
Universul în care se desfășoară acțiunile din seria Alina Marinesc devine mai bogat, mai multe detalii sunt adaugate și parcă pe măsură ce citești poți „vedea” mai clar cum stau treburile, care sunt raporturile dintre agenți și cum sunt misiunile pregătite și duse la îndeplinire. Cu siguranță există mai multă acțiune în volumul ăsta și e un lucru binevenit cel puțin din perspectiva mea.

 Noi și variate personaje sunt introduse astfel încât e clar că povestea pe care o avem în față ar putea foarte bine să fie una reală. Avem din plin situații limită precum și răni fizice și sentimentale, doar vorbim despre agenți secreți și în plus despre Alina și Alex, două personaje care se iubesc și se urăsc pentru asta. Veți observa cum Alex pare să se schimbe, să-și mai piardă puțin din duritate și să mai capete puțină umanitate, dacă se mai poate vorbi de așa ceva în legătură cu Alex. Pe de altă parte Alina pare să preia ceea ce Alex lasă deoparte și ea devine ceva mai rece, ce mai, îi pășește pe urme mentorului ei, dar în același timp îți dorește și o viață mai normală, doar că nu e chiar posibilă.
Un alt personaj care merită atenție, deși nu e chiar în centrul atenției, este Ford. El e practic agentul operativ mereu cu replica la el, mereu gata să spulbere tensiunea printr-o glumă și totuși niciodată cu garda jos, ceea ce înseamnă că e și el unul dintre cei mai buni agenți ai lui Elite.
Un alt lucru care îmi place la romenele din seria Alina Marinescu sunt diferitele locuri în care au misiunile, sunt dintre cele mai variate și asta îmi stârnește dorința de a călători, de a vedea orașele în care personajele au dus la capăt misiuni complicate cu riscuri uriașe, doar pentru a salva lumea iar și iar.
E destul de greu să pui într-o recenzie ceea ce romanul Monicăi Ramirez te face să trăiești. E ca și cum ai încerca să rezumi un film de acțiune pe durata pauzei publicitare. Astfel că nici eu nu am pretenția de a fi scris o recenzie pe măsura a ceea ce am citit, dar sper să vă fi făcut puțin curioși, iar data viitoare când vedeți numele Monica Ramirez să luați cartea din raft ori să dați click pe ea și să o adăugați colecției personale.

Dacă doriți să achiziționați cartea, o puteți face urmând linkurile: 
- de pe Libris
- de pe Elefant

Vă doresc mult spor la citit. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...